Ceaiul - Ceaiul din tei

 

     Ceaiul

Origini

     Planta de ceai işi are originile în partea de sud-est a Asiei, în regiunea formată din nord-estul Indiei, nordul Burmei (Myanmar) şi provincia Yunnan (China). Ceaiul a fost întrebuinţat pentru prima oara de chinezii din provincia Yunnan, folosindu-se atât la prepararea băuturilor cât şi a mâncărurilor. Ceaiul fiind de mare importanţă pentru civilizaţiile asiatice, s-au născut legende despre descoperirea sa.

Legende

     Povestea ceaiului a început cu mai bine de 5000 de ani în urmă, in China condusă de împaratul Shen Nung . Se spune că acesta cerea întotdeauna ca apa să-i fie bine fiartă înainte de a o bea, de teamă să nu se îmbolnăvească. Într-o zi, pe când vizita o regiune îndepartată a ţării, a poposit cu suita într-o pădure şi conform obiceiului a cerut servitorilor să pună nişte apă la fiert. Pe neaşteptate nişte frunze uscate au căzut dintr-un tufiş aflat în apropiere tocmai în vasul cu apă schimbându-i culoarea si dându-i o aroma neobişnuită. Împăratul curios a gustat din licoarea proaspăt obţinută şi a găsit-o foarte plăcută şi revigorantă.

Răspândirea ceaiului

     Multă vreme ceaiul a fost bautura folosită numai de călugării budişti chinezi, ca fortifiant în lungile ore de rugăciuni şi meditaţii. În timp, ceaiul a pătruns şi în Japonia adus de călugării care se întorceau din China de la studii şi a cuprins toate aspectele vieţii cotidiene, de la jocurile erotice până la arta sinuciderii.

   Când această băutură era extrem de consumată în Japonia şi China, Europa încă nu o cunoştea. Comercianţii olandezi sunt cei care în anul 1610 aduc ceaiul în Europa. În 1636 ajunge în Franţa, în 1638 în Rusia, în 1650 în Anglia si în 1657 în Germania.

    Olandezii nu numai că au adus pentru prima oară ceaiul în Europa, dar au şi popularizat numele, nume care se foloseşte şi astăzi. Primul transport a fost livrat din Java, iar numele ceaiului a fost adoptat din dialectul AMOY care se pronunţa T'e ( TAY în chineză ). Portughezii, pe de altă parte, au păstrat denumirea cantoniană CHA, folosită până astăzi în multe ţari, printre care şi în România.

    În secolul al XVII-lea, ceaiul a ajuns şi în America, mai întâi in New York, pe calea apei. Acesta a devenit în scurt timp şi aici o bautură comună şi foarte indrăgită de populaţie. De aici, este meritul lor de a fi inventat “ceaiul cu gheaţă” (IceTea) şi “ceaiul la pliculeţ”.

   Inca din copilarie am cunoscut efectul acestui tratament naturist numit "ceai". Din pacate, nu pot spune ca si acum il folosesc pentru mine, dar fiicei mele nu ii lipseste ceaiul de tei, musetel si/sau sunatoare. Ba chiar pot spune ca am tratat-osi de raceala si de insomnii cu asa ceva. 

     Ceaiul este astăzi o băutură accesibilă tuturor. Poate fi consumat la orice oră din zi: dimineaţa, în locul unei cafele (ceaiul negru), sau seara, pentru un somn mai linistit (ceaiul de tei).

De-a lungul timpului, ceaiul şi-a demostrat calităţile sale benefice asupra sănătăţii şi a ajuns să fie folosit şi recomandat chiar şi de către medici, care au observat o incidenţă mai scăzută a bolilor printre consumatorii de ceai.

      Ceaiul de tei,



pe langa faptul ca are efecte calmante si o aroma foarte placuta, se arata ca un bronhodilatator destul de eficient. Consumat regulat, este inamicul tusei. In combinatie cu putina lamaie, face minuni in aceasta perioada de iarna. De asemenea, este recomandat persoanelor care sufera de insomnii, stari de agitatie si anxietate, stari de suprasolicitare intelectuala sau nervozitate, copiilor prea activi si, de ce nu, oricui doreste putina calmitate, avand efect sedativ. Se pot bea cate doua, trei cani de ceai pe zi, dar nu mai mult.
        Indiferent cum consumam ceaiul de tei, ca remediu natural impotriva anumitor afectiuni sau ca simplu aliment, este bine sa stim cum sa il preparam, pentru a nu ne deveni dusman. De regula, pentru prepararea ceaiului se foloseste floarea bine uscata si maruntita. Niciodata floarea nu se fierbe. Se clocoteste apa si se toarna peste floarea pusa in alt vas. Floarea de tei, o lingurita sau un plic pentru o ceasca de apa clocotita, se lasa la infuzat cel mult trei, patru minute, atat cat lichidul sa capete o culoare galbuie-ruginie, dupa care se filtreaza imediat. Cand lichidul este de culoare rosie-maronie intensa, acel ceai nu se mai bea, deoarece este toxic. De aici, de la faptul ca multi nu stiu cum sa prepare ceaiul, s-a tras concluzia ca teiul nu ar fi un bun remediu.
       In caz de raguseala si dureri in gat, gingivita ori inflamatii ale mucoasei bucale, ceaiul se bea cald si nu fierbinte, asa cum gresit procedeaza foarte multe persoane. Ceaiul fierbinte irita si mai mult zona deja bolnava si intarzie vindecarea. 
     

     Haideti, deci, sa incepem sa bem ceai!

 

Sursa: Hai la ceai.ro